Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версия
Patriarhia

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril ținută după Liturghia săvârșită în Lavra „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril ținută după Liturghia săvârșită în Lavra „Sfântul Alexandru Nevski”
Versiune pentru tipar
18 decembrie 2016 17:29

La 18 decembrie 2016, în Duminica a 26-a după Cincizecime, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în catedrala „Sfânta Treime” a Lavrei în cinstea Sfântului Alexandru Nevski, or. Sanct-Petersburg. După încheierea slujbei dumnezeiești Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către credincioși cu un cuvânt de învățătură.

Înaltpreasfinția Voastră, vlădica mitropolit Varsonofii! Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Stimate Gheorghii Sergheevici, guvernatorul Sanct-Petersburgului! Înalţi reprezentanţi ai  puterii de stat! Iubiți părinţi, fraţi şi surori!

Aş vrea să-mi exprim recunoştinţa profundă Dumneavoastră, vlădică, pentru cuvintele calde şi pentru ostenelile pe care le purtaţi aici, cârmuind arhipăstoreşte Mitropolia de Sanct-Petersburg. Însă azi e o zi specială pentru mine, când trebuie să vorbesc despre toţi cărora le sunt îndatorat foarte mult şi cărora le mulţumesc. Deoarece, marcând aniversarea a 70 de ani în oraşul în care m-am născut, fără să vreau mă duc cu gândul în trecut şi înţeleg că anume de acest oraş este legată nu doar apariţia mea pe lume, dar şi creşterea mea ca personalitate, ca om, ca păstor, ca episcop.

În primul rând aduc mulţumiri Domnului pentru tot ce s-a întâmplat în viaţa mea. Au fost de toate – au fost bucurii şi scârbe, precum şi în ziua de azi se întâmplă bucurii şi scârbe. Uneori scârbele sunt mai multe decât bucuriile, dar pentru tot Îi mulţumesc Domnului, deoarece din voia Lui eu trec prin aceste situaţii în viaţă. Uneori oamenii, care îmi sunt apropiaţi duhovniceşte sau trupeşte, sau i-am cunoscut mai înainte, mă întreabă: „De unde luaţi puteri pentru totul ce trebuie să faceţi?” Eu răspund: „Nu ştiu, întrebarea nu se referă la mine, Domnul îmi dă puteri”. De aceea mulţumirea mea enormă este adresată Domnului pentru totul ce s-a întâmplat cu mine în aceşti 70 de ani de viaţă.

Bineînţeles,  eu trebuie să aduc mulţumiri şi oraşului unde m-am născut, deoarece amprenta lui s-a reflectat asupra educaţiei, studiilor mele, asupra nivelului meu de cultură, asupra tot ce îmi aparţine în ziua de azi. O mare recunoştinţă aduc acestui minunat oraş al Sfântului Apostol Petru.

Le mulţumesc părinţilor mei – ei mi-au dat viaţa, dar ceea ce e cel mai important, anume ei m-au educat să fiu creştin. O pildă uimitor de bună din viaţa lor stă în fața ochilor mei. Este familia în care nu exista practic nici o neînţelegere între soţ şi soţie. Chipul unei familii aproape ideale a exercitat, desigur, o influenţă enormă asupra formării mele duhovniceşti.  Exemplul tatălui era foarte important, influenţând şi asupra deciziei mele de a deveni preot într-o vârstă nici măcar de adolescent, ci de copil.

Eu trebuie să îl pomenesc neapărat în această catedrală pe vlădica Nicodim care prin exemplul vieţii sale, al poziţiei sale bisericeşti şi civile a făcut foarte mult ca să mă ajute să iau decizie în circumstanţe destul de grele ale vieţii de atunci, când Biserica se afla în condiţii de prigoană, când în domeniul relaţiilor dintre Biserică şi stat au fost foarte multe nedreptăţi. Ca să înţelegeţi în ce condiţii am slujit, ne-am rugat atunci, în ce condiţii s-a nevoit vlădica Nicodim – lucrul acesta îl cunoaşte clerul de vârsta matură, care mi-a coslujit azi (ceea ce de asemenea mi-a încălzit sufletul) – voi aduce un exemplu. Vlădica s-a îmbolnăvit de ziua Botezului Domnului, iar mie, care eram deja episcop, mi-a încredinţat să săvârşesc Sfinţirea Mare a apei şi Dumnezeiasca Liturghie aici, în catedrala „Sfânta Treime”. Pe atunci puterea în biserică o avea nu parohul, nu arhiereul, dar starostele numit de putere. Era şi aici un astfel de staroste, în exterior părea a fi un om foarte evlavios, cu o barbă mare căruntă, care părea multora că este un intelectual rus de pe vremuri. Aşadar, acest om manifesta o activitate foarte mare pentru a limita puterea Bisericii. Una din faptele sale a fost o inovare nemaiauzită – el a interzis să se ia din robinet apă în vasul pentru sfinţire. Iar în ziua Arătării Domnului în această catedrală se adunau mai bine de 12 mii de oameni (pe atunci în Leningrad erau doar 14 biserici), biserica era arhiplină, în jurul catedralei stătea o mulţime mare de oameni, iar vasul în care se săvârşea sfinţirea apei nu era mare deloc. Aceasta însemna că marea majoritate a oamenilor care au venit cu speranţa să ia agheasmă, va pleca cu mâinile goale. Dar asupra cui va fi îndreptată mânia poporului? Asupra mitropolitului, asupra clerului, doar este simplu de tot să spui poporului, dând drumul la zvon: „Noi ce avem de a face cu asta? Şefii voştri nu vor să dea apă pentru sfinţire”. Atunci am fost nevoit să vorbesc foarte aspru cu acel om. La urmă i-am spus: „Dacă nu va fi adusă apa, eu voi spune de pe amvon cine este vinovat şi cred că după aceasta nu veţi mai fi aici staroste”. Până la urmă apa a fost dată.

Acum ne vine greu să ne imaginăm aceasta. Însă aşa a fost viaţa noastră. Cât de important era atunci să nu acceptăm diferite ispite, tentaţii -  şi anume vlădica Nicodim ne-a învăţat pe noi, pe toţi clericii de atunci, cum trebuie să apărăm Biserica, cum să luptăm pentru adevărul lui Dumnezeu, fără a intra în domeniul periculos al luptei politice. Păstrez în memorie toate aceste porunci ale vlădicăi Nicodim, ele mi-au ajutat foarte mult în viaţă.

Mulţumesc de asemenea generaţiei de clerici, reprezentanţii cărora nu mai sunt în viaţă – sunt acei care s-au născut la finele secolului al XIX-lea. Unii dintre ai au fost hirotoniţi încă înainte de revoluţie, majoritatea au fost exilaţi, închişi în închisori şi lagăre. Eu am avut ocazia în anii postbelici să mă rog în bisericile în care parohi erau aceşti preoţi – era o atingere vie de tradiţia liturgică a Bisericii Ruse de până la revoluţie, de nivelul înalt cultural şi teologic al clericilor, ceea ce de asemenea a influenţat mult asupra formării mele.

Îmi amintesc cu recunoştinţă de generaţia oamenilor ce au trecut prin blocadă, din care făceau parte şi părinţii mei – şi preoţi, şi mireni, cei care umpleau bisericile Leningradului în timpul blocadei groaznice, cei care au rămas în viaţă, care au păstrat credinţa ortodoxă, care ne-au transmis sentimentul de dragoste faţă de oraş şi Patrie şi, bineînţeles, au demonstrat pilda fidelităţii uimitoare față de Hristos, față de Biserica Lui, în pofida circumstanţelor grele.

Mulţumesc generaţiei postbelice a clericilor, din care fac parte şi eu. Sunt bucuros, repet, să văd slujitori ai Bisericii cu care am păşit împreună timp de decenii în oraşul de pe Neva. Vă doresc, iubiți părinţi, să păstraţi sănătatea, puterea forţelor şi să ajutaţi generaţiei tinere, căreia îi sunt necunoscute greutăţile prin care am trecut, ca să conştientizeze cât este de milostiv Domnul, cât e de mare puterea Proniei Dumnezeieşti. Într-un moment Dumnezeu a schimbat totul ce a fost în ţara noastră, practic fără vreun efort din partea oamenilor.  Uneori cârtim asupra condiţiilor din viaţa noastră, ni se pare că cineva este nedrept cu noi, că suntem obijduiţi, ni se pare că vieţuim în vremuri foarte grele. Dar trebuie să ţinem minte întotdeauna că Domnul este Domnul istoriei, El conduce neamul omenesc şi acest fapt este atât de elocvent  în pilda ţării noastre. De aceea nu poate să nu existe renaşterea credinţei în Patria noastră – după toate prin câte a trebuit să trecem, după toate suferinţele noastre, după ce într-un moment Dumnezeu ne-a oferit noi posibilităţi şi o viaţă nouă.

Dar ce înseamnă mulţumirea pe care o facem? Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur a spus nişte cuvinte minunate: „Mulţumirea săvârşită este slujirea slavei lui Dumnezeu”. Anume slavei Domnului Iisus Hristos a slujit samarineanul lepros, care s-a întors după tămăduire, despre aceasta am auzit în Evanghelia de azi (Lc. 17:12-19). Această slavă noi o aducem prin cuvinte, cântări minunate, rugăciune, dar cea mai importantă proslăvire a lui Dumnezeu – este în sufletele şi trupurile noastre, în voinţa noastră, în faptele noastre reale, în convingerile noastre. Totul la ce ne gândim, despre ce vorbim sau facem, trebuie să corespundă legii lui Dumnezeu, voinţei lui Dumnezeu şi atunci slava lui Dumnezeu se va reflecta în viaţa noastră şi faptele noastre. Anume aceasta va fi proslăvirea adevărată a Domnului, mulţumirea adevărată pentru tot ce ne dăruieşte Domnul în calea vieţii noastre.

Mulţumesc cordial Dumneavoastră, vlădica mitropolit, încă odată şi pentru cadoul excepţional, şi pentru cuvintele calde. Sunt foarte bucuros să văd studenţi ai academiei şi seminarului. Noi parcă continuăm cu toţi împreună să sărbătorim aniversarea a 70 de ani din ziua fondării şcolii duhovniceşti aici, pe malul Nevei. Probabil, de asemenea nu este întâmplătoare coincidenţa aniversării mele de 70 de ani cu aniversarea de 70 de ani a şcolii, de care mă leagă, se prea poate, cele mai îmbucurătoare, cele mai luminoase amintiri. Întotdeauna păstrez în minte această experienţă minunată, foarte optimistă a slujirii mele în calitate de rector al şcolilor de teologie de atunci din Leningrad.

Aş vrea să aduc mulţumiri cordiale tuturor celor care se ostenesc întru slava lui Dumnezeu. Vă mulţumesc Dumneavoastră, Gheorghii Sergheevici, conducerii şi deputaţilor Adunării Legislative pentru munca pe care o efectuaţi că în această perioadă, benefică pentru viaţa duhovnicească a Patriei noastre, colaborarea Bisericii cu puterea de stat va fi orientată asupra îmbunătăţirii vieţii oamenilor, a fortificării fundamentului vieţii duhovniceşti, a creşterii în credinţă – acea credinţă care a ferit Patria noastră de cele mai mari pericole pe parcursul a o mie de ani. Fie ca Domnul pentru rugăciunile Sfântului Dreptcredinciosului marelui cneaz Alexandru Nevski să conducă oraşul nostru, Patria noastră, oraşul lui Petru şi, desigur, Biserica-Mamă, care îşi deschide braţele şi dragostea în faţa fiecăruia ce caută adevărul lui Dumnezeu. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii



Versiunea: rusă