Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версия
Patriarhia

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril: Occidentul a intrat în conflict cu firea morală a omului

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril: Occidentul a intrat în conflict cu firea morală a omului
Versiune pentru tipar
23 noiembrie 2016 12:28

La 20 noiembrie 2016 Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a marcat aniversarea a 70 de ani din ziua nașterii. Cu prilejul aniversării Întâistătătorul Biserici Ortodoxe Ruse a acordat un interviu postului de televiziune „Russia Today” în care a povestit despre atitudinea sa faţă de situaţia creştinilor din Orientul Mijlociu, spusele preşedintelui ales al SUA şi multiculturalismul european.

— Sanctitatea Voastră, vă felicităm cu prilejul aniversării! Vă mulţumim că aţi fost de acord să ne oferiți astăzi timp, ca să luăm în discuţie teme importante, globale. Haideţi să vorbim despre problemele creştinismului în afara hotarelor Rusiei – În Orientul Mijlociu, în Africa de Nord. Cu toţii ştim de evenimentele tragice care însoțesc conflictele militare în aceste regiuni şi, în special, în Siria. Ele  indică asupra faptului că pericolul planează nu doar asupra statelor, dar şi asupra credinţei creştine. Câteva luni în urmă aţi avut o întâlnire cu Papa de la Roma Francisc şi aţi lansat apelul să fie oprită nimicirea şi prigoana creştinilor în aceste regiuni. După opinia Dumneavoastră, sunt suficiente eforturile întreprinse pentru a înceta toate acestea? Din momentul din care aţi făcut această declaraţie, s-a îmbunătățit oare situaţia sau totuşi s-a înrăutăţit?

— Am avut ocazia să ridic vocea în numele Bisericii Ortodoxe Ruse pentru apărarea creştinilor prigoniţi din Orientul Mijlociu. Deoarece dintre toate minoritățile cel mai tare au avut de suferit şi suferă creştinii. Cifrele îngrozesc: un milion şi jumătate de creștini erau în Irak – acum nu sunt nici o sută cincizeci de mii. O jumătate de milion de creştini din Siria au dispărut nu se ştie unde, ori că sunt ucişi, sau au emigrat. Însă Orientul Mijlociu este leagănul creştinismului, leagănul culturii creştine. De aceea nimicirea şi alungarea creştinilor din această regiune este nu doar o crimă împotriva credinţei, drepturilor şi libertăţilor omului, dar şi o catastrofă civilizaţională, deoarece odată cu dispariţia populației creştine în aceste state se va schimba totul. Dacă înainte vreme conducătorii din aceste ţări, inclusiv şi conducătorii laici, erau nevoiţi să ţină cont de prezenţa creştinilor şi să traseze politica lor internă în aşa fel, încât să fie apărat echilibrul, acum nici un fel de echilibru deja nu trebuie să fi păstrat şi nu se ştie ce se poate întâmpla cu rămăşiţele populaţiei creştine din aceste ţări. De aceea tema centrală a întâlnirii noastre cu Papa a fost îngrijorarea de situația din Orientul Mijlociu. Este o îngrijorare sinceră care provine din convingerea comună a faptului că trebuie să întreprindem paşi hotărâţi şi pur şi simplu să salvăm creştinii şi, bineînţeles, nu doar creştinii. Este important ca să fie oprită vărsarea de sânge. Vreau ca să fie clar cu desăvârşire: este vorba de toţi sinistraţii. Însă în aceste ţări nu apare problema dispariției islamului – doar nimicirea creştinilor.

De aceea, bineînţeles, declaraţia noastră comună a inclus în sine un manifest concret şi o exprimare a speranței noastre. Dar, din păcate, dezvoltarea ulterioară a evenimentelor, în pofida coordonării eforturilor noastre comune în Orientul Mijlociu nu a dus la reglementarea politică a problemei. Noi ştim, continuă izgonirea populaţiei creştine şi în genere populația paşnică suferă de pe urma celor ce se întâmplă în Siria şi Irak.

Este foarte clar că dacă ţările care participă în operaţii militare pe teritoriul Siriei şi Irakului conştientizează necesitatea dezrădăcinării terorismului, dacă este unicul scop care este declarat şi care cu adevărat este mobilul acestor ţări, dacă nu există alte scopuri nedeclarate, este foarte uşor de a uni eforturile. La urma urmei, ce este statul islamic? Cu nazismul care a înrobit cea mai mare parte a Europei, noi ne-am isprăvut cu eforturi comune. De aceea era suficient a soluţiona problema statului islamic şi concomitent problema refugiaţilor, prevenind toate evenimentele tragice ulterioare care au urmat şi care urmează din cauza conflictului din Irak şi Siria. Aceasta nu se întâmplă. De aceea ne rămâne doar să ne rugăm şi, bineînţeles, să lucrăm asupra faptului ca toate țările să înțeleagă necesitatea unor eforturi comune. A survenit timpul, când nu trebuie să existe diferite abordări faţă de această problemă din partea Rusiei şi a altor ţări, trebuie de negociat. În acest sens o impresie pozitivă mi-a creat-o preşedintele ales al SUA Trump care a spus clar despre necesitatea soluţionării problemei radicalismului islamic şi a terorismului. Dea Dumnezeu ca dezvoltarea relaţiilor să meargă pe acest făgaş, inclusiv între Rusia şi Statele Unite, deoarece azi terorismul este o ameninţare reală şi pentru Rusia, şi pentru Orientul Mijlociu, şi pentru Europa Occidentală şi, bineînţeles, pentru Statele Unite, care la începutul secolului al XXI-lea au avut de suferit de pe urma lui foarte mult.

De aceea e timpul să studiem diverse iniţiative şi să unim eforturile ca prin acţiuni comune să soluţionăm problema terorismului, care provoacă multe ţări şi popoare.

— În legătură cu Trump. V-aţi exprimat speranța că dumnealui şi administraţia lui prezidenţială vor duce, se prea poate, la mişcarea înainte în soluţionarea acestei probleme. Pe de altă parte, multe persoane îl consideră pe Trump că este intolerant, persoana dumnealui trezeşte în America şi peste hotarele ei mulţime de discuţii. Speraţi oare că această administrație va ameliora relaţiile dintre SUA şi Rusia?

— Cel puţin, reieşind din cele spuse de domnul Trump în timpul campaniei de alegeri, putem judeca că el are dorinţa de a începe un dialog cu Rusia, inclusiv referitor la lupta cu terorismul. Este o declaraţie ce trezește speranţa, ea deschide posibilitatea pentru conlucrare. Sper foarte mult că pe această cale va merge colaborarea dintre SUA şi Rusia în problemele luptei cu terorismul. Alte aprecieri nu pot da domnului Trump. Nu îl cunosc personal, dar îmi pot crea o impresie din cele declarate de dumnealui şi ele contrastează foarte mult cu ceea ce spuneau alţii. În declaraţiile altor politicieni nu exista o speranţă spre mai bine, iar aceste declaraţii trezesc speranţe. Este foarte important ca liderii statelor puternice, care influenţează asupra situaţiei din toată lumea, prin propria politică să confere speranţe pentru un viitor mai bun.

—  Referitor la contrastul dintre spusele lui Trump şi cele ale altor lideri occidentali şi mondiali: Trump nu se sfieşte să spună ceea ce gândeşte. De multe ori aţi vorbit despre prigoana creştinilor în aceste regiuni, însă în Occident politicienii vorbesc despre aceasta rareori din prudenţa de a nu jigni pe cineva, din motiv de corectitudine politică. Cum credeţi, de ce se vorbeşte atât de puţin în Occident despre această situaţie?

— Se creează impresia că și corectitudinea politică este orientată spre limitarea posibilităților creştinilor de a-şi mărturisi credința. De ce, de pildă, în locul cuvântului „Christmas” (Crăciun) trebuie folosit cuvântul „X-Mas”? Când punem această întrebare, ni se răspunde: „Nu trebuie să obijduim pe necreştini”. Îi întreb pe musulmani: „Cuvântul «Christmas» vă obijduieşte? – Nu. – Iar brazii de pe străzi vă obijduiesc? – Nu”. Dacă pe musulmani nu îi obijduieşte, atunci pe cine? Mai degrabă, pe nimeni. Iar Europa este continentul care s-a dezvoltat cultural şi politic pe baza ideilor creştine. Când ni se spune că există anumite surse antice – da, ele există, dar nu sunt actualizate, aşa cum a fost actualizată timp de veacuri ideea morală creştină şi legile care recurg din această idee. Când Europa renunţă dintr-o dată la aceste idei de dragul unei corectitudini politice, apare întrebarea: este vorba de corectitudine politică sau de altceva? Această întrebare se iscă şi la noi, la oamenii care au trecut prin prigoana ateistă în Uniunea Sovietică. Atunci se spunea la fel „în numele libertății omului”, „în numele drepturilor omului”, „în numele unui viitor luminos”.  Şi nu ştiu de ce, dar anume oamenii religioşi se aflau sub greutatea presiunii de stat până la aşa-numita „perestroika”. De mult am încetat să luptăm cu capitaliştii, cu proprietarii de pământ, cu burghezii, iar cu Biserica se continuă lupta până la urmă. Noi, trecând prin aceste încercări, cu precauţie ne uităm la faptul când sub masca corectitudinii politice, a declarării drepturilor omului şi a libertăţii pentru toţi se întrevede o discriminare a oamenilor care doresc în mod deschis să mărturisească convingerile lor creştine.

— De ce nu se reuşeşte de a obţine pacea şi armonia între populaţia musulmană şi creştină anume în țările Europei Occidentale? Există teoria că ar fi o anumite ciocnire între civilizaţii. Este posibilă oare într-o perspectivă de lungă durată, ţinând cont de criza cu refugiaţii şi problema terorismului, coexistenţa comună şi paşnică a acestor culturi?

— Multiculturalismul nu are viitor, deoarece presupune un amestec al culturilor. El nu se va produce, deoarece tradiţiile sunt foarte puternice. Şi dacă multiculturalismul presupune slăbirea relațiilor dintre oameni şi tradiţia lor religioasă, aceasta îi postează pe oamenii de la care se cere refuzul dat în situaţia celor discriminaţi şi îi impune să recurgă la o anumită apărare. Însăşi abordarea poartă în sine o sursă foarte periculoasă de sciziune.

Există doar alte modele – noi trăim în Rusia într-o societate multietnică, unde nu a existat niciodată o idee a multiculturalismului, chiar şi în perioada sovietică. Era promulgată o nouă comunitate de oameni, care se numea „poporul sovietic”, dar toţi înţelegeau că turkmenii vor rămâne turkmeni, tadjicii vor rămâne tadjici, uzbecii – uzbeci, ruşii – ruşi, evreii – evrei. Şi această abordare, care presupune posibilitatea manifestării sentimentelor naţionale şi religioase, a început să se dezvolte în mod deosebit în Rusia. Noi nu vorbim despre nici un fel de amestec. Noi vorbim că fiecare om trebuie să rămână el însuşi. Însă cu toţii locuim într-un stat. Noi trebuie să respectăm legile şi să creăm relații de bună vecinătate unii cu alţii.

Politica trebuie să fie orientată nu asupra nimicirii hotarelor dintre culturi şi religii şi să le amestece într-un coctail, dar asupra susţinerii lor şi asigurării diferitelor drepturi şi libertăţi. Ca fiecare persoană, indiferent de religia pe care o mărturiseşte, să se simtă în ţară ca la dânsul acasă, dar nu ca printre străini. Dacă Occidentul ar reuşi anume în aşa fel să-şi construiască relaţiile, aceasta ar crea condiţii pentru coexistenţă paşnică. Dar mă tem că timpul e pierdut. Aceasta a trebuit de făcut mai înainte, dar nu atunci când în Europa au năvălit atâţia imigranți, purtători ai altei culturi şi ai altor opinii religioase, având o atitudine negativă faţă de acea cultură şi faţă de acele ţări, în care au venit. Foarte multe persoane care au venit încolo, poartă în sine protestul împotriva civilizaţiei occidentale, inclusiv din cauza unei secularizări agresive şi radicale. Omul credincios se simte neconfortabil într-o societate agresivă secularistă, tot aşa cum era neconfortabil în Uniunea Sovietică în societatea agresivă ateistă. Când agresiunea este anihilată, atunci se trezeşte simpatia la oamenii care trăiesc în acelaşi stat faţă de acea comunitate.

Am temeri foarte mari faţă de aceste tendinţe. Iată ce se întâmplă în ţările occidentale: pentru prima dată în toată istoria civilizaţiei umane legislaţia a intrat în conflict cu firea morală a omului. Ce înseamnă binele şi răul? Ce înseamnă păcatul şi evlavia? Aceste noţiuni pot fi descrise în termeni religioşi, dar pot fi descrise şi în afara noţiunilor religioase. Să luăm un erou pozitiv din literatura artistică – fie engleză, americană, rusă: aceleaşi trăsături ale eroului pozitiv. De unde s-au luat aceste trăsături? Culturile sunt diferite, orânduirea politică este diferită, iar binele este bine, răul este rău şi fiecare înţelege cine este eroul pozitiv şi cine este cel negativ. Cum este recunoscut acest erou pozitiv sau negativ? Cu inima, cu firea morală a omului. Şi în conformitate cu acest sentiment moral, care e pus în noi de Dumnezeu, era creată şi legislaţia. Legislaţia în termeni juridici descrie moralitatea umană, spune ce este bine şi ce este rău. Noi înţelegem că a fura este rău, iar a ajuta oamenilor – este bine. Iar legislaţia descrie ce înseamnă furtul şi ce pedeapsă va purta omul dacă fură.

Pentru prima dată în întreaga istorie a omenirii legile au început să justifice ceea ce nu corespunde firii morale a omului. Legile au mers împotriva acestei firi. Este de pildă în felul următor – nu în măsură deplină, dar o paralelă se poate trasa – legile apartheidului din Africa de Sud sau legile naziste, când legea a mers împotriva firii morale. Şi oamenii s-au răzvrătit: nu este al nostru, este adus de undeva, dintr-o ideologie străină, nu corespunde concepţiei noastre de viaţă. De aceea Biserica nu poate accepta o atare cale de dezvoltare.  Noi, vorbind despre faptul că Biserica niciodată nu trebuie să revizuiască noţiunile de bine şi rău, de păcat şi sfinţenie, în acelaşi timp nu judecăm oamenii care au o altă alegere, inclusiv sexuală. Este treaba conştiinţei lor, este lucrul lor personal.

Astfel de oameni nu trebuie să fie discriminați, cu atât mai mult – să fie pedepsiţi, aşa cum s-a făcut în unele state. Dar în nici un caz un astfel de model de comportament nu poate fi  prezentat ca normă de rând cu modelul care recurge din firea morală a omului: este vorba de relațiile fireşti dintre soţ şi soţie, este crearea familiei, naşterea pruncilor. Iată de ce în această nouă evoluţie noi vedem un risc extrem de mare pentru existenţa societăţii umane.

Biserica este datoare să vorbească societăţii despre aceasta. Dar noi ştim că puterea închide gura multor activişti bisericeşti. A fost cazul când un pastor protestant, ţinând o predică într-una din ţări, a numit homosexualismul ca fiind păcat – şi a căpătat  termen de închisoare. Foarte mult amintește de ceea ce se întâmpla în Uniunea Sovietică în timpul totalitarismului. În ţările care declară libertăţi, în caz dacă vă exprimați opinia, puteţi fi pedepsit. Este o tendinţă periculoasă. Sper foarte mult că această tendinţă se va îneca, că principiul sănătos în viaţa societăţii umane va triumfa. Nici nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla cu noi cu toţi dacă acest principiu sănătos nu va birui. Noi ne rugăm şi muncim ca să fie păstrat neamul omenesc, ca el să vieţuiască în conformitate cu legile ce corespund firii morale a omului.

— Aţi avut întâlnire cu arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby şi v-aţi exprimat îngrijorarea cu privire la liberalizarea învăţăturilor Bisericilor cu privire la unele probleme: de pildă, referitor la femeile-preoţi, precum şi referitor la familie şi moralitate. Cum, după părerea Dumneavoastră, se poate face ca valorile tradiționale creştine să fie atractive pentru tineretul contemporan, care tot mai mult, cel puţin în Occident, se depărtează de Biserică şi se apleacă spre ateism. Cum se pot întoarce tinerii în Biserică?

— Nu cred că îndepărtarea tineretului de valorile creştine este un proces firesc. Este rezultatul acţiunii asupra conştiinţei oamenilor – şi nu doar a celor tineri. Priviţi la cinematografie, la emisiunile televizate, la literatură: se creează o paradigmă cu totul clară ideologică, orientată, inclusiv, asupra distrugerii valorilor religioase şi morale, deseori fără confruntări directe. Pur şi simplu se creează imaginea unei vieţi prospere fără de Dumnezeu, fără a concorda propriile fapte, faptele altor persoane cu vocea conştiinţei. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă o expulzare conştientă a lui Dumnezeu din viaţa umană şi aceasta nu este o tendinţă întâmplătoare. De fapt, aşa şi trebuie să fie. Noi doar ştim că istoria se poate dezvolta în diferit mod. Când răul în viaţa omenească începe să prevaleze, binele se pomeneşte parcă a fi în minoritate. Astăzi creştinii sunt în minoritate. Astăzi valorile pe care le propovăduim, fie că sunt respinse din mers, fie că sunt ignorate. De ce? Deoarece noi propunem oamenilor să meargă în sus, spre înălţimi. Iar totul ce propune cultura de masă azi este mişcarea în jos. Dacă omul trăieşte condus de instincte, dacă în baza instinctelor este creată civilizaţia, atunci, bineînţeles, majoritatea va merge pe această cale, deoarece este mult mai uşor şi mai simplu, nu trebuie să-ţi creezi dificultăţi – este o viaţă atât de uşoară. Însă despre aceasta este spus în Evanghelie: calea mântuirii este o cale îngustă şi într-un anume sens  această cale întotdeauna este legată de o nevoinţă. Dacă nu va exista această cale, atunci civilizaţia cu adevărat va aluneca în abis…

Hristos nu i-a convins pe toţi care L-au ascultat. Mai mult ca atât, în urma propovăduirii El şi-ar fi terminat viaţa pe cruce, dacă nu ar fi existat Învierea. Adică, din punctul de vedere meschin, Hristos este un ratat. Dacă oamenii nu cred în Înviere, atunci cu ce s-a terminat totul? El a murit. A fost osândit la moarte. Iar sfinţii apostoli? Toţi ca unul, cu excepţia lui Ioan Teologul, au fost omorâţi. Priviţi, este un grup de rataţi, ei au pierdut totul. Însă timp de două mii de ani totul ce au propovăduit Hristos şi apostolii există, inspiră pe oameni, inspiră oamenii de artă, scriitorii care totuşi creează opere de moralitate, în pofida  presiunii externe care există. Dar cel mai important e că Hristos îşi găsește loc în inima la foarte mulţi oameni. Noi vedem azi în Rusia că un număr enorm de oameni s-au întors la credinţă. Este un fenomen, cred, de o importanţă istorică – restabilirea vieţii Bisericii, convertirea tineretului. Şi dacă oamenii aleg această cale îngustă, fără îndoială, ea îi va aduce la stele, deoarece este calea care duce spre cer, calea spre urcuşuri. Ea este întotdeauna grea, dar mântuitoare.

«Russia Today»/Patriarchia.ru

Versiunea: rusă