Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версия
Patriarhia

Discursul Sanctității Sale Patriarhul Chiril la acțiunea solemnă de la catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova

Discursul Sanctității Sale Patriarhul Chiril la acțiunea solemnă de la catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova
Versiune pentru tipar
21 noiembrie 2016 14:27

La 21 noiembrie 2016, în Sala Soboarelor bisericeşti a catedralei „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, a avut loc acţiunea solemnă dedicată aniversării a 70 de ani din ziua naşterii Sanctităţii Sale Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către participanţii la adunare cu un discurs.

Sanctităţile Voastre, Preafericirile Voastre, iubiţi întru Hristos confrați-arhipăstori, atotcinstiţi părinţi, iubiți fraţi şi surori!

Vă aduc mulţumiri cordiale tuturor celor care mi-aţi acordat onoarea cu participarea voastră la solemnităţile organizate cu prilejul aniversării a 70 de ani din ziua naşterii.

O recunoştinţă aparte aş vrea să mi-o exprim preacinstiților Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe Locale. Sunt mişcat de cuvintele calde spuse de Dumneavoastră si de acea atenţie pe care mi-o arătaţi, sosind personal pentru a mă felicita, în pofida faptului că sunteţi în deficiență de timp şi în dificultăţi, legate deseori de soluţionarea acelor problem de care vă ciocniţi în fiecare zi, purtând înalta slujire de Prim sfinţit ierarh. Aduc în mod sincer mulţumiri şefilor delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe Locale şi stimaţilor însoţitori ai lor prezenţi aici. Mă bucur că aici e prezentă întreaga Plinătate a Ortodoxiei Ecumenice.

Îi mulţumesc cordial pentru dragoste şi susţinere Preafericitului Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Onufrii, membrilor permanenţi ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre, Preasfinţiţilor arhipăstori, reprezentanţilor clerului din oraşul Moscova.

Orice întâlnire cu Şefii Bisericilor Locale este pentru mine o binecuvântare. Această posibilitate ne oferă oportunitatea de a ne aduce contribuţia în întărirea unităţii Bisericii Ortodoxe Ecumenice. Privind retrospectiv la anii trecuţi pot spune următoarele: în slujirea bisericească cel mei important pentru mine era să păstrez şi să apăr această unitate, lăsată ca moştenire nouă de sfinţii părinţi, şi să mă strădui pentru buna orânduire a vieţii bisericeşti.

Cu mila Lui Dumnezeu anii mei de copilărie şi tinereţe au trecut într-un mediu de oameni profund credincioşi, care au exercitat o influenţă decisivă asupra formării concepţiei mele. Bunicul a fost un adevărat mărturisitor al credinţei: în acei ani de prigoană el a trecut prin multe exiluri, chiar atunci când nu a mai fost în detenţie, el nu avea voie să locuiască în oraşe mari. Tata a fost de asemenea represat, ducându-şi termenul de condamnare la Kolyma, iar apoi a ales calea preoţiei, fapt care m-a determinat în mare măsură să îmi fac alegerea în viaţă. Sângele mucenicilor şi jertfa mărturiilor din acei ani ne-au inspirat pe noi, urmaşii lor, la slujirea nevoitoare lui Hristos.

Dumnezei mi-a dăruit un dascăl minunat – pe mitropolitul de Leningrad şi Novgorod Nicodim. Aidoma mărturisitorilor din secolul al XX-lea pururi pomenitul vlădică îşi săvârşea cu dârzenie slujirea, opunându-se cu fermitate ateismului. El lucra în numele unităţii Bisericii, dorind , după cuvântul apostolului Pavel, tuturor toate să se facă, ca, în orice chip, să mântuiască pe unii (1 Cor. 9:22).

Se prea poate că cei mai fericiţi ani din viaţa mea au fost cei 10 ani pe care i-am petrecut în funcţia de rector al Academiei de teologie din Leningrad. Atunci Biserica Ortodoxă Rusă a continuat să se afle în condiţii de prigoană din partea puterii ateiste şi de limitare cruntă în organizarea vieţii bisericeşti, ceea ce nu numai că împiedica în mare măsură dezvoltarea sistemului învăţământului duhovnicesc, dar ameninţa şi însăşi existenţa ei.

Un moment decisiv a fost anul 1988, anul aniversării a 1000 de ani de la Creștinarea Rusiei. Eram impuşi de la început să marcăm această dată în mod formal, fără anvergură.  Atunci eu am insistat hotărât pentru organizarea unei solemnităţi la scară mare, aşa cum a şi intrat în istorie, determinând schimbările care au urmat ulterior în viaţa religioasă a oamenilor.

În scurt timp am fost eliminat din iubita Academie de teologie din Leningrad şi trimis pentru slujire în Eparhia de Smolensk. Nu regret acest lucru, deoarece văd în aceste evenimente lucrarea Preaînţeleptei Pronii a lui Dumnezeu. Slujirea în eparhiile de Smolensk şi de Kaliningrad m-a îmbogăţit cu o experiență nouă şi foarte valoroasă, care îmi ajută forte mult în ziua de azi.

Anii în care m-am aflat în fruntea Departamentului pentru relaţiile externe bisericeşti s-au desfășurat în timpul renaşterii active a vieţii bisericeşti de pe teritoriul responsabilităţii păstoreşti a Patriarhiei Moscovei. Un rol deosebit în acest proces, fără îndoială, îi aparţine predecesorului meu, Sanctităţii Sale Patriarhul Alexei II. Atunci au început să fie construite şi renovate mii de biserici, sute de mănăstiri, erau deschise seminarii duhovniceşti, se multiplica numărul slujitorilor bisericii. Viitoarele generaţii urmează să conştientizeze în deplină măsură anvergura acelor schimbări mari.

O urmare a căderii regimului sovietic a fost nu doar distrugerea hotarelor geografice ale acelei lumi, în care Biserici Ortodoxă Rusă a existat pe parcursul a şapte decenii. Explozia activităţii mişcărilor politice şi naţionaliste în spaţiul postsovietic a trezit diverse conflicte şi s-a reflectat asupra Bisericii noastre.

Într-o serie de regiuni sub lovitură a fost plasată nu doar viaţa unor parohii şi eparhii luate aparte, dar şi întreaga organizare canonică a Bisericii Ortodoxe Ruse. A apărut schisma de tristă pomenire în Ucraina, susţinută de puterea de atunci din această ţară.

În condiţii extrem de complicate am făcut tot posibilul pentru apărarea intereselor Bisericii, pentru păstrarea patrimoniului ei istoric şi returnarea rolului pe care îl merita în viaţa societății. Noi întotdeauna am dorit să explicăm cu răbdare şi dragoste poziţia noastră, am căutat înţelegere şi susţinere la Bisericile Ortodoxe Locale, deoarece păstrarea unităţii Bisericii Ortodoxe Ecumenice a fost şi rămâne pentru noi una din cele mai importante priorităţi.

Urcând pe tronul Patriarhului, am  continuat cauza începută de pururea pomenitul predecesor al meu. Una dintre cele mai importante şi primordiale sarcini a devenit creşterea numărului de eparhii, în special pe teritoriul Rusiei. Era o decizie demult aşteptată, atât de necesară în condiţiile actuale. De la bun început au existat persoane care susţineau că nu e nevoie de hirotonit noi episcopi, iar în eparhiile mari pur şi simplu ar trebuie de creat blagocinii şi de acordat blagociniilor unele împuterniciri suplimentare. Însă eu eram convins că şi în cele mai îndepărtate regiuni trebuie să existe anume prezenţa arhipăstorească personală. Şi este vorba nu doar de o comoditate practică, dar de însăşi esenţa lucrării episcopale.

În vremurile noastre slujirea episcopală este însoţită de multiple osteneli. Este şi aflarea în fața tronului lui Dumnezeu, şi păstoritul, şi lucrul administrativ, şi răspunsul la provocările de care te ciocneşti în condiţiile unei lumi ce se schimbă vertiginos. Întotdeauna aduc aminte arhiereilor nou numiţi că ei trebuie să se afle mai aproape de cler şi de poporul simplu, să înţeleagă nevoile oamenilor, speranţele şi problemele lor, să le ajute în viaţa lor cotidiană.

Din vremurile apostolice în câmpul de slujire a episcopului se află ceea ce este neschimbat: zidirea trupului lui Hristos (Ef. 4, 12). Zidirea Trupului lui Hristos mai înseamnă şi să aduni pe oameni într-un singur popor al lui Dumnezeu, într-o singură Biserică a lui Hristos.

Păstrarea şi întărirea unităţii bisericeşti este obligaţiunea directă a celor, în primul rând, care sunt chemaţi la slujirea arhierească şi, în special, la slujirea de Întâistătător. Anume surparea unității Bisericii este râvnită de vrăjmaşul neamului omenesc, el dorind să aducă scindări, semănând neîncredere, bănuieli şi chiar învinuiri reciproce în mediul Bisericilor frăţeşti.

Alteori avem ocazia să auzim că, cică, Biserica Rusă care participă activ la relaţiile interortodoxe poartă de grijă nu de binele comun al întregii Biserici Ortodoxe, dar că este ghidată de interese înguste de natură națională sau politică. Uneori chiar şi Biserica noastră este învinuită în mod direct de aşa-numitul etnofiletism.

Etnofiletismul este o ideologie cu adevărat periculoasă şi străină creştinismului, când unitatea în interiorul etniei, propriile interese de natură etnică prezintă cea mai mare valoare, chiar mai înaltă decât unitatea în Hristos şi cu Hristos. Din păcate, acest termen – etnofiletism – este deseori întrebuinţat pentru anumite lucruri care nu sunt ca atare. Nu se admite ca etnofilismul să fie confundat cu patriotismul – dragostea firească a omului faţă de Patria sa, limba, istoria, cultura, tradiţiile, obiceiurile ei.

Referitor la Biserica Rusă, ea nu este Biserică doar pentru Rusia. Este Biserica care uneşte milioane de ortodocşi, care locuiesc în state independente: ruşi, ucraineni, beloruşi, moldoveni, reprezentanţi ai altor popoare. Pentru adoptarea deciziilor cu privire la hirotonire în treapta de preot şi la ipopsifierea în treapta de episcop noi nu întrebăm despre apartenenţa naţională a candidatului. În episcopatul nostru puteţi întâlni reprezentanţii diferitor popoare. Pentru Biserica Rusă este firească diversitatea ei etnică, culturală, lingvistică, precum şi conștientizarea acelui fapt că păstrarea păcii şi unităţii Bisericii multietnice nu se poate realiza fără de respectul egal chiar şi faţă de popoarele cele mai mici, care fac parte din păstoriţii ei.

Înţelegerea faptului cât de importantă este vocea fiecărui membru al Bisericii şi-a găsit reflectare în atitudinea noastră faţă de perspectivele convocării Sfântului şi Marelui Sobor. Asistând la toate acţiunile antesoborniceşti, Biserica Rusă mai bine de cincizeci de ani împreună cu Bisericile Autocefale a participat la pregătirea Soborului. El este chemat să fie o expresie vădită a unităţii Bisericii Ortodoxe Soborniceşti. Timpul îndelungat de pregătire a lui doar demonstra că realizarea coeziunii în gânduri pe marginea anumitor probleme cere eforturi susţinute şi respectul egal faţă de toţi membrii familiei noastre ortodoxe.

Când s-a aflat că unele Biserici Autocefale nu vor participa la Sobor, atunci şi noi a trebuit să ne schimbăm planurile şi să nu plecăm la Sobor, susţinând chemarea de a fi contramandat pe un termen de mai târziu. Trebuie să spun că această decizie am adoptat-o cu dificultate, dar a fost profund fundamentată, deoarece înţelegeam clar că Soborul cu lipsa chiar şi a unei Biserici Locale nu va putea realiza scopul său cel mai important – să arate lumii în chip vădit unitatea Bisericii Ortodoxe Ecumenice.

Soborul din Creta, în pofida lipsei unei părţi din Biserici, a avut loc. Bineînțeles că nu putem să nu regretăm faptul că participarea tuturor Bisericilor a fost imposibilă. Însă sunt convins de faptul că toți au procedat conform conştiinţei lor. Chiar şi la semnarea documentelor fiecare arhiereu a procedat cum i-a dictat conştiinţa. Cineva a semnat, dar cineva nu a semnat.
Istoria continuă şi noi trebui să ne mişcăm înainte, fortificând unitatea noastră şi coeziune în gânduri. Cu Pronia lui Dumnezeu Biserica Ortodoxă, în pofida divergențelor ce apar uneori, este unită ca şi mai înainte. Şi faptul că aici sunt prezenţi confraţii mei iubiţi, Întâistătătorii şi delegaţiile tuturor Bisericilor Ortodoxe, şi faptul că noi ne împărtăşim de la un Potir şi un trup suntem în Hristos (Rom. 12:5), este o afirmare vie a acestei unităţi.

Noi avem atât de mult nevoie de unitate, pentru noi e atât de importantă solidaritatea! Hristos a spus: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16:18). Dar ţinem minte şi cuvintele groaznice din Apocalipsă: Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: ...știu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort. Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară (Apoc. 3:1-2). Cu toţii credem în faptul că Biserica lui Dumnezeu este de neînvins. Însă şi fiecare dintre noi şi noi toţi împreună purtăm responsabilitatea pentru viaţa şi soarta de mai departe a Bisericilor noastre Ortodoxe.

Noi vedem cât de vertiginos se schimbă lumea şi la ce prigoane grele sunt supuşi azi creştinii în diverse regiuni. „Ce am dori să întreprindem ca să ferim Biserica de noi răni?” – iată una din problemele cele mai esenţiale care se află azi în faţa noastră.

Războaiele şi zguduirile în Orientul Apropiat au atins pe mulţi oameni. Creştinii care locuiesc acolo nu doar împărtăşesc aceste nenorociri cu popoarele lor, dar sunt supuşi prigoanelor orientate din partea teroriştilor. Ca şi mai înainte în Siria şi Irak curge sângele mucenicilor; ca şi mai înainte fiarele care îmbracă masca sloganelor religioase distrug  sfintele relicve creştine, nimicesc bisericile, devastează mănăstirile, omoară locuitorii paşnici şi îi izgonesc de pe locurile lor de baştină. În ochii întregii lumi se desfăşoară o catastrofă umanitară la o scară nemaivăzută până azi. În regiunea de unde vestea Evanghelică s-a răspândit în întreaga lume, creștinismul este supus riscului unei depline nimiciri.

În zilele noastre glasul unit al Bisericii Ortodoxe nu trebuie să tacă. Noi cu toţii trebuie să facem cunoscute suferinţa şi durerea confraţilor noştri din Orientul Mijlociu în faţa întregii comunităţi mondiale, ca prin eforturi comune să revină pacea pe pământul multpătimit al Siriei, pe pământul Irakului, pe pământul Libiei.

Am fost mişcat şi emoţionat de cuvintele rostite recent de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina Preafericitul mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Onufrie. În locaşurile Bisericii Ruse în timpul fiecărei Liturghii sunt ridicate rugăciuni pentru multiplicarea dragostei şi instaurarea păcii pe pământul Ucrainei. Biserica Ortodoxă din Ucraina trece prin vremuri grele şi gândurile la fraţii şi surorile noastre ucrainene, la dificultăţile lor, la nevoinţa în credinţă zi de zi nu mă părăsesc nici acum, în această zi festivă. Au loc acaparări violente de biserici, se ignorează deciziile judecătoriilor, se duce o companie informativă clevetitoare împotriva Bisericii, în parlamentul Ucrainei se propun proiecte de legi al căror scop este de a discrimina şi a pune în cele mai grele situaţii cea mai mare comunitate religioasă a ţării.

De regulă, proiectele discriminatoare împotriva Bisericii Ortodoxe canonice din Ucraina sunt propuse de acei deputaţi care acordă susţinere scindării, sunt greco-catolici conform confesiunii lor sau împărtăşesc convingeri ateiste. Chiar şi în rândul autorilor adresării Radei Supreme către Patriarhul Constantinopolului cu rugămintea de a acorda autocefalie Bisericii Ucrainei majoritatea celor care au subscris sunt uniaţi sau schismatici.

Din partea bisericii greco-catolice continuă atacurile agresive asupra Bisericii noastre, precum şi asupra Ortodoxiei canonice în Ucraina. Ultima dată aceasta s-a manifestat deosebit de pregnant în luna iulie, când uniaţii au criticat în mod activ în spaţiul public iniţiativa procesiunii Drumului crucii din întreaga Ucraină şi împreună cu forţele radicale naţionaliste s-au împotrivit desfăşurării ei. Concomitent s-a intensificat activitatea prozelitistă a uniaţilor pe pământurile tradiţional ortodoxe din estul Ucrainei. Toate acestea mărturisesc despre faptul că problema uniei, creată de pseudosoboarele Ferraro-Florentin şi din Brest rămâne a fi o rană deschisă pe trupul lumii creştine.

În timpul întâlnirii noastre în Havana cu Papa de la Roma Francisc în luna februarie anul curent, în declaraţia comună pe marginea totalurilor întâlnirii a fost reflectat încă odată gândul, expus în anul 1993 în documentul Comisiei mixte pentru dialogul teologic dintre Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă. Acest gând este despre faptul că, citez: „Metoda «uniatismului» din secolele precedente, care presupune aducerea unei comunităţi în unitate cu o alta prin ruperea ei de la Biserica sa nu este calea ce duce la restabilirea unităţii”.

Coincidența intereselor uniaţilor ucraineni şl ale scizioniştilor în opunerea lor faţă de Ortodoxia canonică din Ucraina a devenit posibilă pe terenul ideologiei naţionaliste radicale şi a politizării domeniului religios. Această uniune politică va avea în viitor şi alte urmări periculoase pentru Ortodoxie. Nu este întâmplător că greco-catolicii construiesc atât de intens biserici şi desfăşoară activitatea de misionarism acolo unde niciodată istoriceşte nu au avut enorii.

În pofida circumstanţei complicate, păstoriţii Bisericii canonice din Ucraina se multiplică, sunt deschise noi biserici şi mănăstiri. Biserica Ortodoxă din Ucraina păstrează şi potenţialul viguros pacificator, care nu se bazează pe slogane populiste şi nu urmează conjunctura politică de moment. La baza ei este puterea duhului evanghelic, al smereniei şi al dragostei lui Hristos.

Credincioşii ortodocşi din Ucraina suferă pentru fidelitatea principiilor canonice de bază ale existenţei bisericeşti, pentru faptul că nu vor să se dezică de libertatea duhovnicească şi independenţa interioară a vieţii bisericeşti de dragul unor beneficii pământeşti rapid trecătoare, pentru faptul că nu vor să înlocuiască unitatea duhovnicească a Bisericii lui Hristos în Care nu mai este elin şi iudeu… rob ori liber (Col. 3:11) cu unitatea falsă, propusă de ideologia naţionalistă, care în esenţa sa este mult mai agresivă şi mai păgubitoare decât  etnofiletismul, osândit de Soboarele bisericeşti.

Folosindu-mă de ocazie, în prezenţa Şefilor și reprezentanților Bisericilor Locale, îi aduc mulţumiri stăpânului Onufrii pentru curaj şi tărie în apărarea sfintei Ortodoxii şi pentru păstrarea unităţii canonice a Bisericii.

Biserica noastră niciodată nu îi va părăsi pe confraţii săi din Ucraina şi nu se va lepăda de ei. Niciodată nu vom fi de acord cu schimbarea hotarelor canonice sfinţite ale Bisericii noastre. Deoarece Kievul este leagănul duhovnicesc al Sfintei Rusii, precum a fost Mtsheta pentru Georgia sau Kosovo pentru Serbia.

Păcatul scindării se tămăduieşte nu prin violenţă şi viclenie, dar prin pocăinţă şi dragoste în Hristos. De pe urma ulcerului bolnăvicios al scindării ucrainene suferă întreg trupul bisericesc şi durerea de la el se simte nu doar în Ucraina, dar şi în diasporă, şi pe teritoriile canonice ale altor  Biserici Locale. Pericolul scindărilor în Biserică este clar fiecăruia dintre noi. De aceea anatemizarea de către Biserica Rusă a fostului călugăr Filaret (Denisenko) a fost susţinută de toate Bisericile Ortodoxe Locale.

Aş vrea să-mi exprim recunoştinţa cordială acelor Întâistătători şi reprezentanţi ai Bisericilor Locale care ies în mod deschis în susţinerea Ortodoxiei canonice în Ucraina.

În condiţiile unei scindări generale şi a multiplicării conflictelor Sfânta Biserică Ortodoxă trebuie nu doar să păstreze cu grijă unitatea sa, dar şi să o arate celor din exterior, deoarece împreună şi nu pur şi simplu împreună, dar împreună cu Hristos noi obţinem puterea cea adevărată şi devenim invincibili pentru lumea care se află în răutate, pentru lumea ale cărei stihii se dezlănţuie în afara gardului bisericesc şi care tind să se năpustească în interior.

Cuvinte speciale de recunoştinţă aş vrea să le spun în adresa Sanctității Sale Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu pentru eforturile sale în vederea păstrării unităţii Ortodoxiei mondiale. Sincer regret că nu a putut să vină azi la Moscova. Rog pe cinstitul reprezentant al Bisericii Constantinopolului mitropolitul Emanuel să transmită Sanctităţii Sale sentimentele noastre cele mai calde şi urările de bine.

Aş vrea din nou să le mulţumesc tuturor celor care s-au adunat aici. Prezenţa voastră şi rugăciunea voastră săvârşită cu noi, iubiți fraţi, este cel mai bun dar şi pentru mine, şi pentru Biserica Rusă. Dar nu numai Biserica Rusă se bucură pentru faptul că azi a fost vizitată de un sobor de Întâistătători, arhipăstori şi păstori din diverse colţuri ale lumii. Întreaga Biserică a lui Dumnezeu triumfă, participând la rugăciunea noastră de obşte şi la unitatea noastră în duh, după cum a spus Apostolul, pentru că stam într-un duh, nevoindu-ne împreună întru-un suflet, pentru credinţa Evangheliei (Flp. 1:27). Şi eu cu toată inima mă rog ca să întâmple întotdeauna aşa.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă